Web 2.0

Web 2.0 este un termen care desemneaza o multime intreaga de aspecte interactive si colaborative ale Internetului, si aici in special ale World Wide Web, de natura foarte recenta - aparute prin anii 2004-2005. Deci la Web 2.0 nu este vorba de versiunea doua a unui software sau a unei tehnici web. Inventatorul si promotorul termenului Web 2.0 este Tim O'Reilly. Pentru diferentiere, traditiile web care existau pana la aparitia Web 2.0 sunt numite, tot simbolic, Web 1.0.

1. Caracteristicile Web 2.0

Sursa* Flickr.

Web 2.0 desemneaza (destul de vag) noi cai de a considera si exploata posibilitatile organizatorice ale webului. Conform acestora, continutul si informatia din web nu mai e oferita vizitatorilor numai de catre mass media, guverne si firme particulare, ci si de persoane particulare, legate intre ele prin retele informale bazate pe Internet, si care contribuie si participa activ la punerea la dispozitie si raspandirea informatiilor pe intregul glob prin intermediul webului. Exemple tipice pentru acest nou aspect sunt asa-numitele wiki-uri, weblogs sau mai simplificat blogurile, precum si portalurile si bursele de schimb de imagini, muzica, filme/video si software din Internet, cum ar fi Flickr, YouTube si siturile pentru File sharing.

Mediile din intreaga lume au reactionat intens la aceste puncte de vedere noi, banuindu-se chiar ca ele vor avea efecte sociale si economice directe. Exista insa si voci critice care, constiente ca indaratul lui Web 2.0 nu sta nici o noua tehnologie, se plang de faptul ca termenul nu e definit exact si poate fi deci exploatat dupa pofte de catre unele companii - de exemplu cu scopuri publicitare sau economice sau chiar pentru trafic de influenta. Un exemplu pozitiv sunt activitatile de marketing ale unor firme care incearca sa-si convinga clientii sa participe activ chiar ei la proiectarea si realizarea paginilor web oferite de firma respectiva. Deci, in loc de metoda "push" (paginile web ale firmei trebuie sa-i impinga pe clienti sa cumpere), se incearca principiul "pull" (clientii sunt atrasi sa participe la crearea paginilor web ale firmei, dar bine-inteles tot cu scopul de a-i determina sa cumpere).

2. Tehnici folosite

Tehnicile folosite de Web 2.0 sunt o combinatie de tehnici care dateaza inca de la sfarsitul anilor 1990, dar care abia in zilele noastre (2007) cunosc o raspandire deosebit de mare:

* Application Program Interfaces (APIs) pentru servicii web
* Asynchronous Javascript and XML (Ajax), ca urmas al tehnicilor de gen XmlHttpRequest
* Content syndication - servicii de abonamente, de exemplu RSS - abonamente la "Ultimele noutati"
* Integrarea softwareului de natura sociala, ca de exemplu bloguri si wiki-uri


Urmatoarele tehnici nu au inca echivalent in romana; traducerea data este doar aproximativa sau mot-a-mot:

* Up To You - depinde de tine
* Trusting Your Users - increderea in utilizatori, inregistrati sau anonimi
* Hackability - utilizarea abilitatii unui software de a fi extins sau alterat astfel incat sa faca lucruri pentru care nu a fost proiectat initial
* Agile Development - dezvoltare agila vezi detalii (in engleza)
* Right To Remix - dreptul de a remixa
* Rich User Experience - experienta de utilizator bogata
* Collective Intelligence - inteligenta colectiva
* Folksonomy - taxonomie la a carei dezvoltare contribuie si utilizatorii ei
* The Long Tail - coada lunga - vanzarea unui numar mare de obiecte diferite, in cantitati relativ mici vezi detalii(in engleza)
* Perpetual Beta - stadiu beta perpetuu (implica o permanenta imbunatatire)

si altele.

3. Web 2.0 - o noua calitate

Initial WWW-ul a constat din pagini statice, care erau actualizate doar ocazional de catre detinatorii lor.

Ulterior au fost realizate si sisteme de gestiunea automata a informatiilor dintr-un sit web, numite Content Management Systems. Acestea puteau construi pe loc - in mod dinamic, la cerere - versiunea cea mai noua posibil a paginii web, si anume prin consultarea unei banci de date (sigur ca si aceasta trebuia actualizata permanent, dar asta se face pe cai traditionale, nelegate direct de WWW). Dar si aceasta tehnica imparte oamenii in "creatori" de pagini web si "consumatori" mai mult sau mai putin pasivi ai acestor pagini/informatii/documente.

Cam din anul 2005 incoace insa, unii specialisti afirma ca Internetul ofera din ce in ce mai des o noua calitate, idee care a fost sustinuta si de mediile de mase, si anume prin folosirea deasa a noilor termeni, specifici pentru Web 2.0:

* Stocarea datelor utilizatorilor, care avea loc in primul rand pe calculatorul local, urmand sa fie publicate in web abia ulterior, se face acum in primul rand direct in web (de exemplu pentru fotografiile private s.a.) Programele locale acceseaza din ce in ce mai des aplicatiile web, deoarece se pleaca de la ipoteza unei legaturi permanente cu webul. Unele motoare de cautare web sunt in stare sa acceseze si datele locale ale utilizatorului.
* Diferentele intre aplicatiile locale si cele Web se atenueaza. Multe programe se actualizeaza singure, luand legatura cu situl autorului lor in mod automat, uneori chiar pe ascuns. Rolul browserului devine din ce in ce mai important, deoarece cu ajutorul lui pot fi implementate azi aplicatii web extrem de complexe (vezi Dynamic HTML). Practic vorbind, browserul devine cel mai important program al utilizatorului.
* Rolurile de "creator" si "consumator" de pagini web incep sa se incalece, deoarece "consumatorii" de pana acum incep sa contribuie activ la crearea de noi continuturi, cum se intampla de exemplu cu asa-numitele bloguri. Multi utilizatori isi muta si transforma sfera lor privata de la echipamentul local la web, in acest fel facand-o publica.
* Mashup este tendinta de a accesa simultan si a cupla unele cu altele mai multe servicii web, de la ofertanti diversi, rezultatul insa aparand ca fiind "dintr-o bucata", fara intreruperi sau alte dezavantaje.
* Noile aplicatii bazate pe web duc la efectul ca utilizatorii, chiar si atunci cand nu sunt foarte versati tehnic, participa direct la raspandirea prin web a informatiilor si opiniilor.


Toate aceste fatete recente ale webului sunt ocazional desemnate drept "software social".




Sursa* Wikipedia.

Web design

Prin web design sau webdesign se Intelege In general realizarea de siteuri web, de la momentul conceperii structurii si interfetei grafice si pana la finalizarea programarii si introducerea propriu-zisa a datelor - imagini, text, fisiere si alte elemente - care alcatuiesc continutul siteului.

1. Scurt istoric

Primul webdesigner a fost chiar inventatorul www-ului, Tim Berners Lee, care a publicat primul site din istorie In anul 1991. La Inceput siteurile nu erau nici pe departe atat de complexe si Incarcate grafic cum sunt In prezent, limbajul utilizat - HTML - fiind nu prea puternic si permitand numai o serie limitata de formatari, precum si inserarea de link-uri, pentru a putea "lega" paginile Intre ele, webdesignul fiind, de fapt, mai mult "programare" web.
In prezent preocuparea pentru aspectul grafic al siteurilor, devenite puternice instrumente publicitare si comerciale, justifica In Intregime denumirea de "webdesign", iar tehnologiile utilizate s-au diversificat si au devenit din ce In ce mai complexe. Firmele care produc siteuri lucreaza cu angajati specializati pentru fiecare etapa a dezvoltarii unui site, de la stadiul de conceptie grafica la programare si editare de continut pentru SEO (Search Engine Optimization - optimizarea siteurilor pentru motoarele de cautare). Siteurile actuale sunt din ce In ce mai mult axate pe animatie interactiva si dinamism, aceste deziderate fiind Indeplinite de exemplu de cunoscutul program Adobe Flash, precum si de alte programe aparute dupa acesta, care pot genera automat fisiere animate cu extensia .swf.

2. Introducere

Siteurile, In forma in care ele se afiseaza In browsere, sunt de fapt interpretari vizuale, menite sa fie Intelese de orice persoana, fara sa fie necesare cunostinte In domeniul informaticii sau al secventelor de cod redactate de programatori. Acestia lucreaza ori In diverse limbaje din care apoi se genereaza limbajul specific de script al internetului HTML (HyperText Markup Language), ori direct in HTML. Daca nu ar exista browserele care stiu sa interpreteze limbajul de script si sa afiseze rezultatul pe ecran, siteurile ar fi doar Insiruiri de texte neformatate si, cel mai probabil, fara imagini. In principiu, limbajul HTML indica locul In care sa se afiseze diversele elemente vizibile, dimensiunea, culoarea, precum si alti parametri care confera unei pagini web atat aspectul dorit cat si functionalitate optima.

3. Ce este necesar pentru realizarea unui site?

Orice site web trece in mod necesar prin mai multe etape:

1. Concretizarea ideilor
2. Schitarea elementelor vizuale si compunerea structurii siteului
3. Programarea paginilor web in (HTML, CSS, Javascript etc.)
4. Testarea siteului
5. Schimbarea partilor care nu corespund tintei
6. Publicarea siteului pe Internet sau intranet
7. Modificarea ulterioara si relansarea pe Internet, dupa nevoile clientilor sau ale timpului

Dupa stabilirea structurii siteului se intra In etapa conceperii unei interfete grafice care, pe langa scopul pur estetic, trebuie sa faciliteze accesul vizitatorilor la toate sectiunile publice ale siteului, sa fie comprehensiva si, nu in ultimul rand, sa asigure si incarcarea rapida a paginilor, prin modul in care vor fi realizate diversele elemente grafice.

Din punctul de vedere al designului, siteurile sunt in mare parte alcatuite din tabele cu linii invizibile in care se insereaza imagini (sigla, imagini-simbol, butoane etc.) si texte, in asa fel incat aspectul sa fie unitar si sa nu se sesizeze vizual organizarea tabelara.
Celulele tabelelor:

* pot avea fundaluri colorate,
* pot fi alcatuite din imagini si desene care se repeta pe orizontala sau pe verticala,
* pot fi umplute cu texturi mai mult sau mai putin neregulate (ca pietrisul, frunzisul etc.)
* sau pot ramane si albe.

Este de notat ca actualmente locul tabelelor a fost luat de popularul mod de formatare CSS, care reprezinta o solutie mai "curata" din punctul de vedere al programarii decat utilizarea tabelelor.

Astfel, graficianul utilizeaza initial un program de grafica (de exemplu, Adobe Photoshop sau Corel PhotoPaint) pentru a concepe un "instantaneu" al siteului respectiv. El creeaza forma butoanelor, dimensioneaza si pozitioneaza sigla siteului, stabileste locatia meniurilor, dimensiunea si aspectul textului, schema de culori a siteului, precum si alte aspecte specifice. Datorita faptului ca aceasta imagine primara este apoi "taiata" in imagini mai mici, care urmeaza sa fie inserate in tabele sau definite in CSS, din punct de vedere grafic, siteurile se supun acelorasi reguli de compozitie ca si lucrarile grafice tiparite, Imbinate insa cu o serie de parametri tehnici care permit implementarea ulterioara a elementelor de programare. Astfel, un "grafician de web" va lucra altfel decat un "grafician de print", incercand sa anticipeze locurile unde pot aparea probleme potentiale si sa gaseasca solutii pentru a evita orice deformare a siteului, indiferent daca urmeaza sa fie utilizate dimensiuni relative sau absolute. De exemplu, un grafician de web stie ca este preferabil sa utilizeze fundaluri de tip "culoare indicata din cod" sau de tip "imagine repetata pe axa x sau y", decat fundaluri dintr-o singura imagine foarte mare, care ar reduce mult viteza de incarcare a siteului.

Dupa ce imaginea initiala a fost Impartita in mai multe imagini mici, acestea se introduc in tabele sau se pozitioneaza cu ajutorul CSS, fie prin scrierea directa a codului HTML intr-un program simplu de editare text, cum ar fi Notepad, fie prin utilizarea unui editor HTML, in general de tip WYSIWYG, cum ar fi Dreamweaver. Astfel se genereaza un prim "schelet" al siteului, denumit "mock-up", care simuleaza siteul si toate functiile lui, fara a avea insa continutul real, ci numai texte de tip lipsum si imagini provizorii. In cazul in care este vorba de un site simplu, cu putine pagini, tot ce mai ramane de facut este introducerea continutului final. In cazul in care este vorba de un site complex, de exemplu un catalog sau un magazin virtual, mock-up-ul intra in etapa de programare complexa, care poate utiliza limbaje mai complicate (de tip server-side ca de exemplu PHP, ASP, sau si de tip client-side) precum si baze de date.

Sursa* Wikipedia.